Despre destepti

... sau aia care se cred destepti!
Cred cu tarie ca inca nu s-a nascut omul care sa ma minta/ prosteasca/ fraiereasca/ ameteasca etc. si pe care sa nu-l descopar intr-un final.
Asta este noul meu scop in viata. Am descoperit un alt joc, amuzant, dar cu un usor gust amar, dar usor.
Imi plac oamenii care ma mint in fata, eu dau din cap aprobator sau pur si simplu nu spun nimic si vad expresia fetei lor, aia de: "Nu s-a prins nici la gogoasa asta. Hai, mai ia un pedigree!"
Ceea ce ei nu stiu este exact, identic si la fel cu morala zicalei: what comes around, goes around.
Si incearca sa-ti vanda "fitosele" cu tot felul de toping-uri, pana vine unu` in spate si spune ca a facut salmonela cand a mancat ultima oara de la ghereta gogosarului (sau gogoserist? gogosier?). Si pac, ti-a cazut rulota-n cap!

Pai e bine? E frumos? Pai este! Ca o meriti!

Ti s-a intamplat vreodata sa-ti mearga totul prost? Dar absolut totul prost?
Spre exemplu sa-ti fie frica sa te urci in avion la gandul ca pot muri oameni nevinovati din cauza ta pentru ca ai ghinion cu carul si se prabuseste dihania cu toti?
Sau la fiecare pas sa te gandesti ca iti pica un ghiveci in cap si mori desi nu e nicio fereastra in dreptul capului tau?
Ei bine, mie mi se intampla!!
O fi aura murdara de la atatea pacate sau cineva mi-a pus gand rau. Dar ma tot gandesc pe cine am suparat si deranjat si pe cuvant ca nu-mi trece nimeni prin cap. Nu e falsa modestie... Bine, poate un pic.
Apropo de pacate, ma duc la preot, dupa o saptamana de post (groaznic, groaznic!) si ma intreaba:
Ai pacate trupesti?
Da.
E pacat. Sa nu mai faci, fata mea, decat dupa casatorie! (eu dau din cap)
Ai prieten?
Da, de aproape 3 ani.
Ai inselat?
Da. (stupoare, apoi liniste)
Fumezi?
Da.
Bei?
Da.
Alte pacate mai ai? (in conditiile in care eu ii spusesem ca am mintit, parat, barfit, jignit)
As putea sa mai am?

Mi-a dat canon sa mai tin o saptamana de post. . .Am mai rezistat o zi.

Ma gandesc ca totul merge prost doar pentru ca e primavara si e astenie, bat-o vina!
Si in momentele astea tampite am mai multa nevoie de tine. Desi cateodata parca nu te sufar cand retraiesc clipele alea grele (stii tu). Dar pe cuvant ca incerc sa am incredere ca totul va fi bine. Mai bine. Ca stii ca de fel sunt optimista si puternica. Dar am nevoie sa ma ridici si sa ma mangai, sa-mi spui ca totul e bine si ca ma iubesti la fel. Sau nu, ca de fapt abia acum ma iubesti.
Asta o stiu, dar incerc sa ma conving... autoconving. Dar stii ca e greu. Sau daca nu stii, pentru ca nu ai trait sentimentul, iti spun eu ca este, inca este.
Dar in ciuda a tot, te iubesc pentru ca suntem la fel, pentru ca ne sustinem cand unuia ii este greu, pentru ca radem ca tampitii doar daca pocim cuvinte si razi de degetele mele sau cand ma stramb si spui ca sunt copilasha ta si ca nu stii ce te-ai face fara bubu.
Si tu, my dear friend, iti multumesc ca incerci sa ma intelegi si ma sustii, desi sunt schimbata si nu ma stii asa. Dar am fost mereu la bine si la greu. Daca stau bine sa ma gandesc tu ai fost singura care m-a ascultat si sfatuit chiar daca le aveai si tu pe ale tale. Si si... eu chiar te iubesc.