Pustoaice, pitzi si campul muncii

Se ia o situatie:
Venita de la tara "ajunsa-n Capitala de la casa natala" (vorba cantecului), vezi Doamne, sa stea fata la facultate unde sunt bulivare si merg cainii cu covrigi in coada, cu banuti de chirie si d-ale gurii, fata porneste pe un nou fagas si o noua etapa a educatiei.
In primele luni i se pare cam agitat, totul e ceva nou, dupa un timp descopera Mall-ul, cluburile (fostele discoteci), fustitele scurte, top-urile decoltate, baietii draguti si cu masinuta (nu tractor sau plug) si incepe sa-i placa si mai mult ceea ce ii placea deja (adica tinerea sub control a hormonilor), da frau liber accesoriilor pe unde poate, cu cine poate (excludem varianta "a vrea")si uite asa mai apare o pitzipoanca in peisajul urbanistic.
Acum ma intreb: parintii aia sunt atat de inapti incat au impresia ca fata venita in Capitala, la o facultate particulara,care da prea putin pe acasa, chiar invata si isi face un rost in Bucuresti?
Pe cuvant ca pana acum nu am auzit de cineva venit din provincie la o facultate particulara si sa devina cineva in urma absolvirii.

Si dupa ce termina facultatea isi face CV-ul si incepe sa aplice. Deh, parintii nu prea te mai pot tine, adica sa-ti trimita bani de chirie si papa (a se citi hainute si cluburi)si daca ti-ai terminat facultatea zicese trebuie sa fii capabil, super capabil si calificat si iti vin joburile la nas.

Aaa? Nasoala situatie. Si mai pui ca e si criza si tu n-ai o zi de experienta (poate doar de prestatoare la bara sau consumatoare de bauturi si mai e un post bun: pierde vara) si se bat mii de oameni pe un post. Da, fix ala de Asistent Manager ca toate aplicati pentru postul asta.
Si aveti impresia ca veti rezista mult in jungla asta, mai ales daca nu stii sa deschizi un Outlook.
Eu zic sa va gasiti repede un "donator" ca altfel va intoarceti la coada vacii. Auuu!

Today is the new tomorrow

De astazi am decis sa ma schimb.
Pentru ca azi este maine. Pentru ca am inteles ca in viata trebuie sa dai tot ce este rau, urat si putin important la o parte, iar apoi raman optiunile. Alegi intre a fi bine sau a fi rau.
Eu sunt cea care alege cum sa-si traiasca viata. Eu adica tu si toti cei de langa mine.
Aleg sa nu ma mai las influentata de altii si sa imi construiesc singura drumul.
Pentru ca fiecare om te incurajeaza si sfatuieste dupa cum ar dori sa faca pentru el. Dar poate pentru mine binele tau nu este si al meu.
Nu avem de ce sa ne facem probleme si ganduri pentru ziua de maine pentru ca oricum vine cu piedici, iar maine ma gandesc la ziua de poimaine care este idem.
Traiesc intr-un tandem de ganduri negre si polemici?
Sau merg pe premisa: ce o fi o fi?
Eu sunt propriul meu lider! Nu este nimeni indreptatit sau calificat sa ma conduca. In ganduri, simtaminte sau decizii.
Sa ma trezesc dimineata gandindu-ma cat de grea si neagra e viata mea. Am o cafea buna in fata si o tigara. Ma focusez pe cafea. Amara,dar dulce, se simte usor aroma laptelui gras. Gandurile se disperseaza si brusc imi dau seama ca sunt detalii care ma fac sa zambesc si sa ma simt bine. Sunt stapana pe viata mea si doar eu pot alege daca sunt o victima sau o trufasa.
Pot alege sa plang (sa ma plang) sau sa (imi) zambesc.
Si am observat ca un zambet de-al meu ii poate calma si pe cei din jurul meu.

Sunt puternica si pot da putere si altora.
Ma accept asa cum sunt si incerc sa evoluez. Si poate altii dupa mine. Fara profetii, doar sa fiu bine dispusa.

Pana la sfarsit eu sunt cea care decide cum imi traiesc viata! Iar eu aleg partea buna a vietii!

Tu cum alegi sa iti traiesti viata?

Am fost comparata cu un copac...
Problema e ca un copac ramane un copac. Nu se poate transforma in floare sau oricum ceva cu... circumvolutiuni sau protuberante.
Ghinion!

Astept... Mai e putin... Am asteptat un an! Numar zilele si parca mai e mult totusi... Ajung la ore si parca mai e o infinitate.
Above & Beyond, nisip, rasarit, mare, baie si dans, prieteni si bere, iubire... Toate cu mine si pentru mine! AMR 17 zile... and counting :D

In alta ordine de idei, vreau sa-mi cer scuze. Sunt o uituca si o rea. A fost ziua ta si am uitat. Promit ca sambata vin la tine cu o floare. Nu 2, nu 4. Una singura. Frumoasa ca tine.
Pentru mine esti aici, langa mine si in suflet! Inca ma intreb cum ar fi fost daca ai fi fost cu noi. Sa crestem si sa invatam impreuna. Sa glumim si sa radem cum o faceam odata. Sa ne sfatuim si sa ne spunem ofurile... cum o faceam atunci. Mi-e dor de tine, ne e dor de tine! Chiar daca tacem, inca ne doare.
Prin tine am invatat sa ne apreciem si sa tinem aproape unii de altii. Astia putini care am mai ramas impreuna. Asta e marele tau merit! Chiar daca ai platit pentru noi ca sa ne dam seama de asta.

Ma simt mica. Mica mica de tot.
Ca un gandacel care asteapta sa fie strivit in orice moment.

5.40, Cluj, lumina afara, 4 ore 20 min pana la deschidere.
Mult Burn in vezica si totusi voie buna.
Si nu, pentru toate astea nu exista Master Card!

Oameni calzi, strazi curate, cladiri aliniate cu rigla parca, dealuri cand verzi, cand albe, luminile de pe dealuri se vad de la geam, din cand in cand trece cate un avion pe care il zaresc printre jaluzele, prieteni pe care desi ii vezi rar te bucuri cand ii intalnesti si iti dau un sfat sau macar de asculta indiferent de problemele pe care le ai, chiar si doar printr-un zambet din care iti dai seama ca sunt alaturi de tine, trag aer in piept si e curat. Un oftat si totusi e mai cuminte.
E linistea de care am nevoie in agitatul meu Bucuresti si pe care o gasesc aici.
Cald si bine. In suflet si afara.
A venit vara. Iar pe tine, oras drag, te iubesc si as vrea sa ne bem cafeaua in fiecare dimineata!