Long time... no speak

N-am mai scris de multicel si cred ca nu as sti cu ce sa incep.
Pe de-o parte bucurii, distractii si suparari sau probleme.
Poate cel mai trist lucru ce mi s-a intamplat a fost sa realizez ca mi-am pierdut cel mai bun prieten.
Stii... prietenul ala in care ai incredere si stii ca este langa tine neconditionat chiar daca tu faci figuri si ai crize de personalitate sau ai o pasa proasta si ii spui ca nu ai chef de el si te intelege. Chiar daca iesiti in parc si tu vrei Cola, iar el apa sau tu vrei pufuleti si el floricele, dar nu-i bai, nu va certati din nimicuri d-astea.
Ala cu care imparti fiecare bucatica de paine, gram din timpul tau, fiecare firicel din fiecare clipa si milisecunda a vietii tale. Cel cu care razi atunci cand rade si cel cu care plangi atunci cand plange, chiar daca tu nu ii arati pentru ca esti o dura si esti tare pe pozitii, doar ca sa nu auzi hohote si mai tari de plans.
Tot best friend for ever (viva 90s) este ala care te suna neincetat sa vada ce ai mai facut in ultima ora de cand nu te-a auzit... sau ala care iti zice in fiecare noapte somn usor, vorbim maine.
Sau ala care vine dupa tine sa te ia cand ma-ta iti face scandal acasa si iti vine sa o arunci pe geam fara parasuta sau cand iti imaginezi cum face implozie sau brusc ramane fara dinti si nu mai poate scoate un cuvant.
Saaau cel cu care imparti pachetul de tigari sau cel care te trezeste la munte sa iti spuna ca peste noapte a nins, iar noaptea te invelea ca sa nu-ti fie frig.
Cu care ai baut cot la cot, langa care ai fost cand a pierdut pe cineva drag sau injura de mama focului regimul comunist sau nu se intelegea cu ai lui.
Ala care iti promitea ca atata timp cat exista nimeni nu o sa te poata atinge pentru ca TU vei fi peste oricine si nu ar avea cum sa ajunga la tine. Decat EL, in the end.
Si cand il luai in brate nu mai vedeai si nu mai auzeai decat poate respiratia lui si o bucata din piele si iti era suficient.

And now what?
Te ridici, te scuturi, iti dai 2,3, o mie de palme pentru cat ai fost de bou si mergi mai departe. Dar nu la fel. AICI ai lasat o parte din tine. Chiar jumatate. Si inca jumatate din cealalta jumatate.
Si unii se intreaba de ce oamenii sunt rai si egoisti. Tot din cauza oamenilor. Ne inraim prin ceea ce ne facem unii altora. E usor sa faci rau, dar e greu sa faci bine. Gresit! Nimic mai gresit! Pur si simplu cel mai bine e sa nu faci nimic! Pamantul se invarte, pasarile zboara, trandafirii miros, afara ninge. Toate merg bine si fara ca tu sa faci ceva.

A doua mea "durere" e imposibilitatea mea de a intelege cum de unele la ora 8 dimineata sunt machiate si aranjate ca de iesit in club (mie asta oricum imi ia 20 min, dar fie, astea prefer sa le pastrez pentru somn).
Am incercat si eu de cateva ori chestia asta. But, there is a but... Abia vad sa ma pensez, poate pentru ca imi intra penseta in ochi si fondul de ten pur si simplu se infunda chiar la iesirea prin gaurica, rimelul se transforma brusc in dusmanul meu pentru ca tine musai, dar musai sa ajunga pe sub gene, pe langa gene, prin sprancene si intr-un final sa te murdaresti pe nas. Iar cand ajungi in lift iti dai seama ca te-ai dat cu prea mult blush (idiot cuvant) si da-i si sterge.
Si iesi afara si ploua...sau ninge... sau e soare si transpiri ca un atlet la 1000 de metri garduri si brusc iti dai seama ca cineva de sus s-a cacat in toata munca ta.
Asadar, nu ma mai machiez. Oricum nu ma vede nimeni dimineata. Nici macar eu.


P.S.: Urasc curvele! Uitam sa spun ce era mai important.